Start-up-urile și întreprinderile în activitate, atât IMM-uri, cât și întreprinderi mari, pot obține finanțare pentru realizarea de construcții, închirieri de construcții și achiziționarea echipamente și soft-uri, prin intermediul Schemei pentru ajutor de stat finanțată prin HG 807/2014, cu modificările și completările ulterioare. Schema este deschisă în acest moment, iar firmele pot depune proiectele în limita bugetului disponibil.
Schema de ajutor de stat finanțează investiții inițiale în cadrul companiilor, mai exact înfiinţarea unei unități noi, extinderea capacităţii unei unități existente, diversificarea producției unei unități existente sau o schimbare fundamentală în procesul general de producție din cadrul unei unități existente.
Valoarea minimă a unui proiect este de 1.000.000 EUR, iar procentul de finanțare este de 50% pentru Regiunile Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, 35% pentru Regiunea Vest și Ilfov și 10% pentru București.
Wise Finance Solutions deține experiența accesării și implementării de proiecte aferente schemei de finanțare HG 807/2014 și vă poate susține în accesarea acestei surse de finanțare. Pentru analiza gratuită a eligibilității firmei dvs. și pentru discuții cu privire la aspectele cheie ale sursei de finanțare, vă stăm la dispoziție.
Lasa un comentariu