Acasa

 

RESURSE UMANE

Programe recente de finanţare aparţinând exerciţiul financiar 2007- 2013:

DMI 1.2 POSDRU - Calitate în învaţământul superior (proiecte de grant)

Valoarea totală a unui proiect poate fi cuprinsă între 50.000 şi 499.000 euro.

Operaţiunile orientative finanţate sunt:

  • Dezvoltarea şi implementarea sistemului de asigurare a calităţii în universităţi, inclusiv dezvoltarea personalului;
  • Creşterea accesului la educaţia universitară;
  • Dezvoltarea învăţământului superior bazat pe competenţe (programe de licenţă şi masterat);
  • Sprijin pentru dezvoltarea reţelelor între universităţi, institute de cercetare şi companii, pentru dezvoltarea învăţământului superior, promovarea antreprenoriatului, formarea continuă a cercetătorilor, stimularea şi dezvoltarea carierei în cercetare.

Solicitanţi eligibili:

  • Instituţii de învăţământ superior acreditate, publice şi private;
  • Agenţii, structuri aflate în coordonarea/subordonarea MECT şi alte organisme publice cu atribuţii în domeniul învăţământului superior,
  • Parteneri sociali din învăţământul superior
  • ONG-uri (fundaţii şi asociaţii) ce activează în domeniul învăţământului superior, inclusiv asociaţiile studenţeşti.

LINIE INCHISĂ

DMI 1.2 POSDRU - Calitate în învaţământul superior (proiecte strategice)

Valoarea totală a unui proiect poate fi cuprinsă între 500.000 şi 3.000.000 euro. Operaţiunile orientative finanţate sunt:

  • Creşterea accesului la educaţia universitară
  • Dezvoltarea învăţământului superior bazat pe competenţe,
  • Sprijin pentru dezvoltarea reţelelor între universităţi, institute de cercetare şi companii, pentru dezvoltarea învăţământului superior, promovarea antreprenoriatului, formarea continuă a cercetătorilor, stimularea şi dezvoltarea carierei în cercetare.

LINIE ÎNCHISĂ

 

DMI 2.2. POSDRU - Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii (proiecte de grant)

Valoarea totală a unui proiect poate fi cuprinsă între 50.000 şi 499.000 euro.

Operaţiunile orientative finanţate sunt:

  • Reintegrarea în educaţie a celor care au părăsit timpuriu şcoala (inclusiv programe de educaţie de “a doua şansă”);

Solicitanţi eligibili:

  • ONG–uri ce activează în domeniul educaţiei, incluziunii sociale, îmbunătăţirii situaţiei grupurilor vulnerabile în educaţie şi conexe;
  • Unităţi de învăţământ (ISCED 0-3) publice şi private din reţeaua şcolară naţională;
  • Furnizori acreditaţi de orientare şi consiliere şcolară, publici şi privaţi;
  • Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT);
  • Agenţii, structuri subordonate sau aflate în coordonarea MECT şi alte entităţi publice cu atribuţii în domeniul îmbunătăţirii accesului la educaţie şi prevenirea şi corectarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii;
  • Inspectorate şcolare judeţene şi structuri afiliate/subordonate/coordonate (ex. Centre judeţene pentru resurse şi asistenţă educaţională, Centre judeţene pentru asistenţă psiho-pedagogică);

LINIE ÎNCHISĂ  

DMI 6.1. POSDRU - Dezvoltarea economiei sociale (strategice şi granturi)

Valoarea totală a proiectului  poate fi cuprinsă între 50.000 euro şi 4.000.000 euro.

Obiectivul programului este:

  • Dezvoltarea economiei sociale. Structura de economie sociala este o intreprindere al carei principal obiectiv este cel de a avea o incidenta sociala mai curand decat cel de a genera profit pentru proprietarii sau partenerii sai.

Solicitanţi eligibili:

  • ONG-uri;
  • Cooperative de credit, de consum si de productie;
  • Institutii si organizatii membre ale Pactelor Regionale si Parteneriatelor Locale pentru Ocupare si Incluziune Sociala;
  • MMFPSPV si structuri/ agentii coordonate/ subordonate acestuia; Ministerul Culturii si Cultelor si institutii/ agentii/ organizatii subordonate/ coordonate de acesta;
  • Furnizori de  FPC autorizati, publici si privati;
  • Furnizori de servicii sociale;
  • Furnizori de servicii de ocupare acreditati, publici si privati;
  • Intreprinderi implicate in economia sociala;
  • Autoritati ale administratiei publice locale;
  • Institute de cercetare;
  • Universitati acreditate, publice si private, etc.

LINIE ÎNCHISĂ    (dată estimativă: iulie 2014 )

Programe de finanţare în exerciţiul financiar 2014- 2020:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL DE COMPETITIVITATE (POC)

«  Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria NEET

 «  Locuri de muncă pentru tineri

 «  Incluziunea socială şi combaterea sărăciei

 «  Educaţie şi competenţe

 «  Locuri de muncă pentru toţi

DATA DE LANSARE ESTIMATIVĂ: septembrie 2014.